All-Star 2015

Stimați amatori ai baschetului, la data de 25 ianuarie, în sala sportivă a Palatului Sportului (mun. Chișinău, str. Ismail 1), s-a desfășurat evenimentul All-Star 2015.
Pe durata a 4 ore, circa 60 de jucători au participat la concursurile și meciul All-Star Game organizate de Federația de Baschet din Republica Moldova.
 
Conform programului, prima competiție a fost Skills Challenge, unde participanții și-au dovedit măiestria de a dribla printre obstacole și a executa aruncări la coș contra timp. Cel mai bun a fost desemnat jucătorul BC USMF - Evghenii Zaicov.
 
La următorul concurs, Shooting Stars, la care au participat echipe formate din jucătoarele Ligii Feminine, jucătorii Diviziei A și maeștri ai sportului, cea mai bună a fost echipa formată din jucătoarea ȘS Rîșcani - Mihaela Postovan, jucătorul ȘS Rîșcani - Serghei Moscaliuc și maestru al sportului - Evghenii Safronov.
 
Una dintre cele mai spectaculoase compeții ale serii, 3-Point Contest, s-a desfășurat într-un ritm de asemenea intens. Datorită experienței și încrederii de sine, campionul acestui a concurs a devenit jucătorul echipei BC Gama-Sind - Vladimir Colesnicov.
 
În cadrul ultimului concurs, Slam-Dunk Contest, participanții au demonstrat execuții fantastice în fața celor aproximativ 700 de spectatori care au așteptat cu sufletul la gură desfășurarea acestuia. Campion a devenit jucătorul BC UASM - Denis Melniciuc.
 
Evenimentul s-a încheiat cu meciul All-Star Game, dintre selecționatele Nord și Sud, la care au fost convocați jucătorii Diviziei Naționale. După un final dramatic, echipa Nordului s-a impus cu scorul de 88-87. Cu aproximativ 5 secunde până la fluierul de final, Anton Rulevski a reușit să parcurgă sub coș și a înscris cele 2 puncte câștigătoare. El a fost desemnat MVP al acestei partide.
 
În cadrul acestei zile magice în baschetul național, a fost organizată o acțiune caritabilă pentru Centrul de reabilitare ”Raza soarelui” din satul Congaz, raionul Comrat. Conducerea FBRM mulțumește tuturor celor care au susținut acest gest frumos și au contribuit cu surse financiare, jucării și haine pentru cei peste 60 de copii cu dizabilități aflați la evidența instituției.
 
Citit 1324 ori

E-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. 

(+373) 794 40 247

Copyright © 2014 FBRM